Primaria Ştiuca - www.primariastiuca.ro

Judetul Timis


Sistemul de Informatii Schengen II

Istoricul comunei Ştiuca

« Inapoi

Teritoriul în care se află comuna Ştiuca face parte dintr-o regiune mai vastă în care s-au descoperit dovezi ale existenţei omeneşti încă din cele mai vechi timpuri. Astfel, la Cornea au fost descoperite unelte de silex din paleolitic cu o vechime de 40.000 de ani. Uneltele de piatră cioplită au mai fost descoperite la Visag, la Tincova.

Din epoca neolitică de acum circa 7.000 de ani, s-au descoperit dovezi ale existenţei omeneşti la Ohaba-Mâtnic, Zorlenţu-Mare, Caransebeş şi altele.

Comuna Ştiuca se află în zona de răspăndire a acestor culturi străvechi.

În aceeaşi zonă s-au descoperit urme ale activităţilor omeneşti din epoca bronzului. Din epoca fierului s-au găsit dovezi la Fîrliug, Caraşova şi în alte localităţi.

În urma războaielor dintre romani şi daci din anii 101-102 şi 105-106, Banatul a aparţinut provinciei imperiale Dacia şi a început romanizarea acestei provincii. După retragerea romană dintre anii 271-274 din Dacia peste Banat au trecut popoarele migratoare Goţii, Gepizii, Hunii, Avarii şi Slavii. Venirea slaviilor, începând cu secolul al VII-lea în această regiune a influenţat diverse aspecte ale vieţii locuitorilor, mai ales în ramura gospodăriei tărăneşti şi a agriculturii şi a organizării politico-administrative, formându-se cnezatele şi voivodatele. La venirea maghiarilor, în secolul al 9-lea, în Banat exista voievodatul lui Glad şi a urmaşului său Achtum, cu capitala la MORISENA – Cenadul de astăzi.  După înfrângerea ultimului voievod, Banatul cade în mâinile regelui maghiar Ştefan cel Sfânt.

Teritoriul comunei Ştiuca  va aparţine comitatului de Caraş care este atestat documentar încă din secolul al 13-lea. Au urmat invaziile tătarilor, după care, în secolul al 15-lea a apărut pericolul turcesc. Împotriva turcilor au luptat Ioan de Hunedoara şi Matei Corvin.

După răscoala lui Gheorghe Doja, statul maghiar slăbit nu a mai putut ţine piept atacurilor turceşti.

După înfiinţarea Paşalâcului turcesc de la Buda, în anul 1552, cea mai mare parte a Banatului cade în mâna turcilor, constituindu-se paşalâcul de Timişoara. Zona Banatul Lugoj-Caransebeş, condusă de un ban, a fost sub suzeranitatea principelui Transilvaniei.  Din perioada acestor mari frământări începe istoria localităţilor din comuna Şituca.

În lucrarea despre Comitatul de Caraş, istoricul maghiar Pesty Frigyes  situează în Lunca Ştiuca, în anul 1585, satul Dâmboviţa.

După izgonirea turcilor, în anul 1717, între numele satelor locuite în Banat, numele satului Dâmboviţa nu apare.

Fiecare localitate a comunei are istoria sa. Istoria comună a celor patru sate începe abia din anul 1968, ca urmare a unei reforme administrativ-teriotoriale.

 Localitatea ŞTIUCA  a fost reintemeiată cu colonişti de origine germană, între anii 1784 şi 1787 cu denumirea de EBENDORF. Coloniştii germani au provenit din diverse regiuni primii fiind originari din Luxemburg, urmaţi de cei din Wurtembeg, Bavaria şi Austria. Mai târziu s-au stabilit şi slovaci şi germani proveniţi din Boemia. Prin şcoală şi biserică, prin căsătorii mixte, slovacii au fost asimilaţi cu timpul de populaţia germană.

Domeniul Ştiuca-Sălbăgel a fost o perioadă proprietatea baronilor din casa Bruckental.

În anul 1786, 60 de familii formate din 214 persoane, majoritatea originari din Luxemburg s-au aşezat în localitatea Ştiuca. Numele lor sunt amintite de cronicarul Iulius Kohler : Dasinger, Hebel, Lehmann, Maas, Sauer şi alţii.

Din anul 1867, în timpul adminstraţiei maghiare, satul a fost numit Csukas. Din anul 1919 satul este numit Ştiuca.

Începând cu anul 1966, în localitatea Ştiuca au început să se aşeze cetăţeni de origine etnică ucraineană proveniţi din judeţul Maramureş. Primii veniţi au fost Beuca Mihai, Anişoreac Ioan şi Miculaicsuk Luca.