Primaria Dumbrăviţa

Judetul Timis


Sistemul de Informatii Schengen II

ZILELE DUMBRAVITEI - EDITIA 2015

« Inapoi

31 August, 2015

ZILELE DUMBRAVITEI - EDITIA 2015

Mare sărbătoare la Dumbrăvița la sfarșitul lunii august 2015.

Competiții sportive, un variat program artistic și de divertisment, multă muzică și distracție - de toate acestea au avut parte dumbrăvițenii la aniversarea celor 124 de ani de atestare documentară a comunei.

 

Pe o căldură toridă de vară, la Dumbrăvița s-au desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute manifestările organizate de Zilele Dumbrăviței.

Prima zi, vineri 28 august a debutat  cu seara tineretului, un spectacol în aer liber susținut de DJ  Loco & Dodo Sound.  Petrecerea a continuat cu dans și voie bună până târziu în noapte .  

Sâmbătă 29 august fost o zi dedicată mai mult competițiilor sportive. În parcul central a avut loc concursul de ciclism și de role. La Căminul Cultural s-a dat startul unui concurs de șah, iar la sala de sport s-au desfășurat competiții de tenis de masă.

Cei mai mulți spectatori  au asistat la turneu de fotbal dotat cu numeroase premii, cupe și diplome. De data aceasta a câștigat echipa ”Beremici”, pe locul doi echipa ”Desperado” , pe locul trei câștigatoarea de anul trecut , echipa ”Extremadura Dumbrăvița” .

  De la ora 18.00 pe scena amenajata în centrul comunei s-a desfășurat un deosebit program artistic susținut de Mihaela Petrovici cu formația Marian Jarja după care a cântat formația maghiară ”4+2 Aszinkron Dumbrăvița.”

 

Într-o atmosferă de sărbătoare, duminică 31august, la Primărie a avut loc ședința festivă a Consiliului Local Dumbrăvița dedicată sărbătoririi a 124 de ani de la înființarea comunei.

Au onorat cu prezenta: Titu Bojin , președintele Consiliului Județean Timiș, deputatul Petru Andea, deputatul Cătălin Tiuch, deputatul de Arad, Dorel Căprar, doamana consilier județean Rodica Marina Radu, primarul orașului Sandorfalva, doamna Pataki Zsuzsanna, primarul localității Torda , Dobai János, conducătorii delegațiilor din Szentes, Ungaria , din Zidiște și din Horgos , Serbia.

Primarul Malac Victor a rostit o alocuțiune cu o incursiune în istorie, trecerea în revistă a realizărilor din ultimul an și dezideratele de viitor ale administrației dumbrăvițene. Domnul Titu Bojin a asigurat asistența, de sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru toate obiectivele inițiate de administrația dumbrăvițeană.

Primarul, oaspeții și consilierii locali au vizitat obiectivele principale ce vor fi finalizate în luna  septembrie: Centru de zi pentru îngrijirea copiilor și Sala Polivalentă.

În după amiaza ultimei duminici de vară voia bună a pus stăpânire pe centrul localității.

 La ora 17  programul artistic de divertisment a debutat cu formațiile artistice din Ungaria și din Serbia, formațiile artistice Butykos, Gospodinele  din Dumbrăvița, Ansamblul Dumbrăvițeana, urmate de  formația ”Dudeștenul” din Dudeștii-Noi. Către seară au urcat pe scenă cunoscuții și îndrăgiții artiști Andreea Haisan din Bucovina, Paul Ananie din Maramureș și Ciprian Pop din Banat, acompaniați de orchestra Asociației ProDatina condusă de Radu Cuciureanu.

De la ora 21.30,  dumbrăvițenii prezenți în parcul central în număr foarte mare și oaspeții lor au savurat un spectaculos foc de artificii care a fost deosebit de frumos. După artificii cei trei artiști invitați la Dumbrăvița au căntat și au încântat audiența în răcoarea ultimei duminici de august.

Mulțumim Primăriei și Consiliului Local Dumbrăvița, tuturor celor care au organizat ”Zilele Dumbrăviței” și sponsorilor care au contribuit ca aceste trei zile de vară să strălucească !

 

Autor: Nicolae Constantin